Când mi-am dat seama că nu voi fi duamnă?

Fiind plină lumea din jurul meu de oameni potenți intelectual și care nu fac spume dacă nu ești de acord cu ei, în liceu unele cuvinte intelectuale gen p^l@ erau atât de uzuale în conversații încât le aruncam până și părinților, fără însă ca aceștia să se supere. Na, așa sunt adolescenții, n-ai ce să le faci. Crescând mai mult în suburbii, doamnele exemplu din viața mea nu purtau papuci Valentino și nici genți Michael Kors, ci cărau pe jos câte 3-4 kilometri plase pline de la piață. De aia nu visam eu să fiu doamnă.

De-a lungul anilor de liceu mi s-au oferit destule pastile de genul “Eu cred că tu ar trebui să fii mai fină, mai elegantă, mai ca o domnișoară. ” Aceste opinii erau aruncate de deținătoare de Michael Kors fake, că deh, de unde vrei firmă în Fălticeni, desigur toate împreună cu “Să îți exprimi părerile altfel, să nu mai fii așa introvertită, așa sălbatecă, să asculți muzică clasică, nu rock, să porți fuste și rochii, nu pantaloni rupți, să nu mai înjuri, să te dai cu ruj înainte să deschizi gura în fața noastră că ne plac doar minciunile unse cu gloss”.

Cu alte cuvinte, eram mereu împinsă din spate să fiu o pițipoancă mânuită din scurt, compusă din bucăți lătrate de marile duamne și domnișoare ale vieții mele, precum colege de liceu și de facultate care sunt acum prezente ori în industria videochat-ului, ori măritate cu diferiți păpușei mai tineri sau mai în vârstă, pentru bani.

Acum, la 5 ani de la pauze de țigară în parc la primărie și amiezi petrecute în cluburi cu podele îmbâcsite de bere m-am mutat la Capitală. Și să mor io de mi-am schimbat obiceiurile. Încă îmi place berea neagră la sticlă pe canapele semi rupte și țigările rulate de prieteni, că eu nu o să învăț meseria asta niciodată.

De când treaba asta cu Capitala văd duamne la fel ca-n liceu la tot colțul de stradă. Unele rupte-n cur de bete, altele meduze semi-uscate și cu fețe supte de acreală, experte în frumusețea fină a altora, zâne pline de sclipici și de cei 45 de ani la festivaluri lingându-se cu milf hunters și am o listă așa de lungă că nu ajung săptămâna asta la sfârșit.

Ziceam la început că lumea ce gravita în jurul meu în liceu era foarte potentă intelectual și încă rămân la aceeași părere. Știm deja că România e mama tuturor puilor inapți de a scrie corect gramatical, dar olimpici la băgat de seama altora și mamă cât de bine prinde asta. Printre toate părerile pe care le am acum despre gogoșicile hyperdomnificate de pe Calea Victoriei, rămân la un mic citat, în forma în care îl rețin eu de la o prezență feminină extrem de stimată de mine la acea vreme: “Tu să scrii în continuare Andră, că scrii cu capul, nu cu pizda. Și nu îi asculta pe restul.”

Asta influențează de două ori mai tare când echilibrezi între a fi doamnă sau a fi duamnă.

Pup.